Descrierea maramei
Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie.
Cu ochii de forma migdalei, sprâncenele arcuite, nasul îngust, gura uşor întredeschisă – astfel ne este înfăţişat Mântuitorul pe maramă – cu faţa simetrică, barba rară, părul lung, desfăcut pe creştet şi o mică şuviţă de păr căzută pe frunte. Dacă stăm să privim vălul mai îndeaproape, observăm o mică umflătură pe obrazul drept şi pe nas o rană.
Rănile, localizate pe giulgiul din Torino datorită urmelor de sânge, par a fi vindecate iar umbra de sub gură lasă ca trăsăturile feţei să pălească în faţa morţii. Cu toate acestea nu doar gura Mântuitorului este deschisă, ci şi buzele, parcă vrând a pronunța litera „A“ precum „Abba“, tată în limba armenească.
Întrucât materialul e o ţesătură fină, transparentă de dimensiuni 24 x 17,5 cm, motivul imprimat pare să se schimbe in funcţie de lumină si perspectivă. Totodată una dintre pupile se arată a fi mai mare decât cealaltă, ca şi cum, datorită rănilor, pupila şi-ar pierde capacitatea de a se adapta divinităţii. Dovadă vizibilă a cestui lucru stă şi acumularea de lichid de sub iris:
Uneori parcă privirea işi schimbă direcţia:
Chipul se poate vedea – in mod miraculos – din ambele părţi, însă pe fiecare parte este reprezentat diferit. Dinspre altar Iisus ne apare zâmbind, ca Biruitor asupra morţii.
La fel ca şi pe Giulgiul de la Torino, pe maramă se regăsesc doar puţine pigmente de culoare. Cu toate acestea, paleta ei de culori include, în funcţie de lumină, diferite nuanţe de maro, rumeguş de sist sau galben auriu. Tonul de culoare roz de pe frunte ne duce cu gândul la o persoană care tocmai fusese reanimată.Dacă e puternic luminată, marama devine albă iar imaginea imposibil de desluşit. Culorile ei se disting, la fel ca şi cele ale curcubeului şi a aripilor de fluture, prin suprapunerea undelor de lumină.